Mulțumiri partenerilor și participanților QB IX

O 9 ediție Quest-iunea București a luat sfârșit sâmbătă, 10 mai 2014. Cu toate acestea sperăm că prin această activitate am reușit să stimulăm spiritul critic și curiozitatea participanților și că vor continua să urmeze drumul indiciilor și al descoperirilor.

Așadar, vă mulțumim pentru implicare și pentru entuziasmul manifestat pe parcursul proiectului! Vă așteptăm cu drag la edițiile viitoare!

De asemenea, le mulțumim speaker-ilor QB IX pentru disponibilitate și pentru tot ceea ce ne-au împărtășit. Andrei Cojan, Per Markussen și Cristian Radu au constituit sarea și piperul proiectului.

Nu în ultimul rând, dorim să ne exprimăm recunoștința pentru suportul partenerilor și sponsorilor, care au contribuit substanțial la organizarea Quest-iunea București IX. Mulțumiri speciale către Cinema Elvira Popescu și către:

logoartout1hhyinstitutul-francez-logoaccenture-plc-logo-300x168

Advertisements

Profilul Speakerul-ui QB: Cristian Radu

Sâmbătă, 10 mai, ne începem ziua analizând peisajul urban bucureștean alături de Cristian Radu. Bine cunoscut în online-ul românesc sub pseudonimul Raiden, Cristian este inițiatorul laturii de istorie bucureșteană a blogului Rezistența Urbană, care promovează în rândul bucureștenilor și nu numai o atitudine critică privind starea deloc bună a Capitalei. Ca un adevărat Sherlock Holmes, Raiden a pornit pe firul istoriei, investigând factorii și neregulile care au intervenit de-a lungul timpului în modelarea aspectului urban bucureștean. Și nu s-a oprit aici. În 2012, acesta a pus în mișcare o mașină a timpului, menită să redescopere Bucureștiului vechi. Mașina a repornit în 2014! Sunteți și voi invitați la o plimbare pe acest traseu interesant și plin de surprize, la ora 10.00, în cadrul prezentării susținute de Cristian Radu.

Mai aveți timp să urcați la bord până diseară, prin înscriere la http://tinyurl.com/pvrz788 .

Imagine

Profilul Speakerul-ui QB: Per Markussen

Încalță cei mai comozi pantofi și alătură-te nouă la cel mai dinamic workshop!

Vineri, 9 mai, de la ora 19:30, norvegianul Per Markussen ne va stimula pofta de mișcare, împărtășindu-ne secretele unei vieți echilibrate.

Încă din copilărie acesta și-a dedicat timpul activităților sportive, practicând Arte Marţiale, precum Judo, Aikido, Kickboxing, dar şi Box.Având o experiență bogată în lumea sportului (slalom, cross country schi şi marea sa pasiune snowboardingul) dar și în activități legate de mountain biking, fotbal, baschet şi streetdance, Per s-a specializat în programe de fitness. După 18 ani de experienţă ca Professional Fitness Presenter, Per şi-a dezvoltat o tehnică unică de predare, sub forma unui stimulent al creativității și al etuziasmului pentru mișcare. De asemenea, acesta pune accent pe joc, diversitate sportivă și comunicare drept elemente-cheie ale antrenamentului.

 

Așa că lasă telecomanda sau laptopul și vin-o mâine în Dianei 4, de la 19:30 să guști din porția de sănătate pe care ți-am pregătit-o la atelierul de lucru Învățare prin mișcare, ținut de Per Markussen!

Dacă n-ai aplicat incă, mai ai timp pana diseară : http://tinyurl.com/pvrz788

Imagine

 

 

 

 

Profilul Speakerul-ui QB: Andrei Cojan

Dragi QB-iști,

Setea de cunoaștere și dorința de implicare vă vor fi satisfăcute vineri, 9 mai, în cadrul a două workshop-uri interactive.

Tânărul artist Andrei Cojan vă va introduce în arta fotografică urmând pașii propriei sale experiențe în acest domeniu.

În prezent Andrei se află în plin proces de autodezvoltare, început prin implicarea în activități de voluntariat la OSE, unde a ocupat atât funcția de președinte (2009-2011) cât și de vicepreşedinte pe relaţii externe. De asemenea, acesta a acumulat o experiență importantă de-a lungul proiectelor inițiate de ANOSR, în calitate decoordonator naţional Gala Profesorului Bologna (ediţia 2008-2009), coordonator departamentul de imagine Chefes și coordonator UPB Construcţio Academica.

Acum este voluntar-colaborator în CROS (Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti) în cadrul căreia deține un rol mai accentuat în echipa NMS (New Media School), conducând procesul de “Branding NMS” însă face parte şi din echipele de comunicare şi Human Resources.

Pentru mai multe detalii despre activitatea și profilul său accesați http://andreicojan.ro, dar vă sfătuiesc să veniți la QB pentru a le afla direct de la sursă.

Imagine

 

 

 

Lista participanților

Asteptarea a luat sfarsit!
Participanţii la QUEST-iunea Bucureşti, editia a IX-a sunt urmatorii:

1. Miheșan Raluca
2. Munteanu Ştefania
3. Coman Mihaela
4. Iordănescu Letiţia
5. Găman Miruna Andreea
6. Mareş Georgiana
7. Grădinescu Cristiana
8. Mustăţea Adela Iuliana
9. Pârvu Andreea-Daniela
10. Scripcar Mădălina Teodora
11. Şendroiu Cristina
12. Mihalache Florentina
13. Badea Andreea
14. Pop Bianca Mara
15. Roşu Nicoleta
16. Zăuleţ Raluca-Ioana
17. Pascu Raluca
18. Leica Marian
19. Popescu Roxana-Maria
20. Mesteacăn Mihaela
21. Vasile Ana Maria
22. Marica Lavinia
23. Mitroi Alexandra Gabriela
24. Georgescu Cristina-Alexandra
25. Pipirigianu Alina-Raluca
26. Andronescu Alexandra
27. Nae Lucian Alexandru
28. Drăgan Madalina Elena
29. Baciu Alexandra
30. Irimia Anca Cristina

Veti primi fiecare cate un email, asa ca va rugam sa va confirmati prezenta!
Pana atunci dati join eventului : https://www.facebook.com/events/1459364527634371/?ref=22
and stay tuned!

QB își arată colții

Fie că vorbesc despre Rumänien, Roumanie, Rumania sau Rumænien, reperul comun al străinilor este Dracula.

Noi, însă, știm că pe lângă poveștile horror ce îl au ca protagonist pe vampirul transilvănean, se ascunde o realitate istorică, de necontestat. Vlad Țepeș s-a remarcat printre domnitorii Țării Românești prin actele de cruzime și viclenia cu care și-a îngenunchiat dușmanii. În timp, această personalitate a devenit emblematică pentru istoria și identitatea națională.

Pentru străini, Castelul Bran reprezintă un must see printre obiectivele turistice românești.

Din fericire, pentru QB-istul însetat de cunoaștere și aventură există alternativa perfectă (economică din punct de vedere al timpului și al distanței).

Puțini știu că într-un colțișor al parcului Carol, păstrând doza de mister și obscuritate, se află “Castelul Ţepeş”, construit în anul 1906, cu ocazia organizării, pe Câmpia Libertăţii, a Expoziţiei Generale Române, prilejuită de jubileul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Inițial servind drept turn de apă, clădirea a a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, aflat în apropiere, în faţa Muzeului Militar Naţional. Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde, din turn, se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Construcția se viziteză doar de două ori pe an: de Ziua Eroilor ( Înălțarea Domnului ) și de Ziua Armatei, pe 25 octombrie. Castelul Vlad Țepes se vizitează atât de rar deoarece trebuie urcate niște scări înguste și prost luminate, foarte periculoase. Clădirea nu a mai fost reparată din 1990.

QB pe urmele istoriei… http://tinyurl.com/pvrz788

Imagine